Conducători, eroi și evenimente
Domn al Tarii Romanesti (1448, 1456-1462 si 1476)
In 1431, luna noiembrie, la Sighisoara, judetul Mures, Valahia (Tara Romaneasca) se pare ca s-a nascut Vlad al III-lea, cunoscut ca Vlad Tepes sau Vlad Draculea (mai este recunoscut si sub numele de Dracula, in special de straini).Tatal sau a fost Vlad al II-lea Dracul, iar mama o nobila transilvaneana.
Tatăl său, Vlad Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul-care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni-era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) și de cea de-a doua soție a sa, Barbara Cillei. Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era apărarea creștinismului și cruciada contraturcilor otomani. Datorită apartenenței sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Țepeș era supranumit Dracul. La rândul său, Vlad va fi înnobilat în numărul membrilor Ordinului Dragonului în 1431 la Nürnberg de către Sigismund de Luxemburg. Blazonul Ordinului Dragonului reprezenta un dragon (otomanii) si o cruce (semn al crestinatatii), iar Vlad Dracul a purtat acest simbol peste tot, pe steaguri, monede si sigiliu.
In 1436, tatal sau, Vlad al II-lea Dracul, a devenit domn al Tarii Romanesti si s-a stabilit la curtea domneasca din Targoviste. Vlad Tepes si-a urmat tatal si a trait alaturi de acesta vreme de 6 ani, pana in 1442. Din motive politice, în 1442, Tepes este trimis de catre tatal sau ostatic la curtea sultanului Murad al II-lea, impreuna cu fratele sau, Radu cel Frumos.
In 1447, sultanul Murad al II-lea il elibereaza pe Tepes, imediat dupa moartea tatalui sau – asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Tarii Romanesti. Fratele sau, Radu, a ramas ostatic pana in 1462. Tot in 1447, Vlad a aflat ca boierii din Targoviste il torturase si ingropase de viu pe fratele sau mai mare, Mircea.
A fost căsătorit de trei ori:întâi cu o nobilă din Transilvania-Cneajna Bathory, apoi cu Jusztina Szilagyi și apoi cu Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin.A avut cinci copii, patru băieți și o fată:Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și Zaleska din a treia căsătorie.. Se pare că Radu, un descendent din Vlad Țepeș, s-a stabilit în Moldova și a pus bazele ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor.

In 1448 la varsta de 17 ani, insotit de oaste turceasca, Tepes este inscaunat ca domn al Tarii Romanesti, dar doua luni mai tarziu a fost infrant de Vladislav al II-lea, care si-a recapatat tronul. La 20 august 1456, Tepes il ucide pe Vladislav si urca pentru a doua oara pe tron.Primul act important de razbunare a fost indreptat impotriva boierilor din Targoviște, vinovati de moartea tatalui și a fratelui sau.In duminica de Paști a anului 1459, Tepes a arestat toate familiile de boieri care participasera la petrecerea princiara. Cei mai batrani au fost trasi in teapa, iar ceilalți au fost fortati sa strabata pe jos drumul de o suta de kilometri din capitala pana la Poenari, unde au fost pusi sa construiasca o fortareata pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la raul Arges.
Porecla Țepeș i s-a atribuit de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor.
Metoda trasului in teapa, Tepes a aplicat-o si contra negustorilor transilvaneni care nu respectasera legile sale comerciale.
Incursiunile pe care le facea impotriva sasilor din Transilvania erau in acelasi timp si acte de protectionism menite sa promoveze activitatile comerciale din Tara Romaneasca. Tot in 1459, Țepes refuza sa mai plateasca tribut turcilor (10.000 galbeni anual).
Cunocut pentru intoleranta si cruzimea sa, Vlad era in acelasi timp respectat de supusii sai pentru campaniile de lupta impotriva turcilor. Era respectat atat ca luptator cat si ca voievod ce nu tolera nedreptatea, in timpul domniei lui ridicand cateva manastiri.
Vlad Tepeș a ajuns curand faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire si intra curand in conflict cu otomanii, refuzand plata tributului.
Se pare ca la inceputul anului 1460, Vlad Țepes incheie o alianta cu Matei Corvin, pe care otomanii ar fi vrut sa o mpiedice. Mai mult, acestia vor incerca prin intermediul lui Hamza pasa, beiul de Nicopole, si al diacului sultanului, Catavolinos, sa-l prinda pe Vlad prin viclesug, fara succes insa, ambii au fost trasi in teapa.
In iarna 1461-1462, Vlad Tepes organizeaza o campanie surpriza la sud de Dunare. Peste 20.000 de turci au pierit sub armele valahilor, numărul celor ucisi fiind indicat de insusi Vlad Tepes intr-o scrisoare adresata lui Matei Corvin.

A fost un erou adulat, dar si temut de poporul lui. Victor Hugo in "Legende de Siecles", reda felul in care Vlad Tepes a intampinat armata sultanului Mahomed al-II-lea venita sa cucereasca Tara Romaneasca. Inaintand spre Targoviste, ostenii armatei turcesti au fost ingroziti de privelistea oferita de Tepes:case arse, campii parjolite, si fantani cu apa otravita.
In primavara anului 1462, sultanul Mahomed al II-lea, in fruntea unei armate uriase, cca 100-120.000 de oameni (a doua ca marime dupa aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de razboi al caror scop era acela de a cuceri Chilia, se va indrepta spre Dunare. Efectivele domnului valah nu depaseau, dupa estimarile cele mai generoase, 30.000 de osteni. Desi Vlad incearca sa-i opreasca pe turci la Dunare, in dreptul cetatii Turnu, aceștia, la adapostul noptii, reusesc sa treaca fluviul indreptandu-se direct spre Targoviste (4 iunie 1462).
In aceste conditii Tepes va aplica tactica hartuirii: pustiirea pamantului - mai ales drumul spre Targoviste -, otravirea fantanilor, atacarea detasamentelor turcesti plecate dupa hrana.
In aceasta atmosfera apasatoare in care ostile turcesti, flamande si infricosate, inaintau prin tara pustiita, a avut loc marea lovitura a lui Vlad Tepes, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit sa demoralizeze si mai mult oastea otomana, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ținta atacului a fost insusi sultanul, insa acesta a scapat, cortul sau fiind confundat cu al unui vizir. Totusi efectul psihologic al atacului a fost important. Multi turci au fost ucisi, iar sultanul, conform relatarilor, "a parasit in ascuns tabara in chip rusinos"; vazand "marea pierdere suferita de ai sai" a dat ordin de retragere. In apropierea Targovistei il aștepta un spectacol care a bagat groaza in ostile sale: o padure de tepi in care atarnau o multime de turci ucisi inainte sau in timpul bataliei; in fata acestei privelisti turcii "s-au inspaimantat foarte tare", iar sultanul a recunoscut ca "nu poate sa ia țara unui barbat care face lucruri asa de mari" si care "ar fi vrednic de mai mult".
Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lasat la plecare, la Targoviste, ca domn pe fratele lui Tepes, Radu cel Frumos, in ideea ca acesta sa atraga de partea sa pe toti cei ce i se impotriveau lui Tepes. Pașa de Nicopole urma sa asigure sprijin armat lui Radu.
Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Tarii Romanesti, cei doi frati cautand fiecare sa-si intareasca fortele pentru a-si elimina adversarul. Spre deosebire de Vlad Tepes care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos oferea boierilor pacea si prietenia cu sultanul. Aceștia trec pana la urma de partea lui. In aceste conditii, parasit de cea mai mare parte a boierilor, dar avand inca o oaste destul de numeroasa cu care se pare ca in jurul datei de 8 septembrie ar fi dobandit chiar o ultima victorie asupra adversarilor sai, in octombrie 1462 Tepes trece in Transilvania pentru a se intalni cu aliatul sau Matei Corvin.
Cum acesta nu venise nici pregatit, nici prea hotarat de lupta, a decis destul de repede sa-si schimbe planul initial, recunoscand situatia existenta in Tara Romaneasca si renuntand sa-l sprijine pe Tepes. Mai mult, la decizia regelui ar fi contribuit si o presupusa scrisoare a lui Vlad catre sultan in care domnul muntean ar fi cerut iertare și, mai mult decat atat, s-ar fi obligat sa-l ajute impotriva ostilor maghiare. Drept urmare, in noiembrie 1462 Vlad Tepes, in loc sa primeasca ajutorul aliatului sau, este arestat sub acuzatia de tradare si incarcerat la Visegrad vreme de 12 ani. Dupa Visegrad, e silit sa locuiasca aproape 2 ani la Buda, cu domiciliu fortat.
In 1475 , Tepes va fi eliberat, la cererea lui Stefan cel Mare, domnul Moldovei, in contextul presiunilor turcesti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunare. Tot in 1475, Vlad a fost recunoscut ca print al Valahiei pentru a treia oara, insa s-a bucurat de o perioada foarte scurta de domnie.
In 1476, Tepes a fost asasinat, la sfarsitul lunii decembrie. Corpul sau a fost decapitat și capul trimis sultanului, care l-a asezat intr-o teapa, ca dovada a triumfului asupra lui Vlad Tepes.
Accesați resursele educaționale apoi testați-vă cunoștințele!
VIZIONEAZA FILMUL ISTORIC VLAD TEPES
Mănăstirea COMANA, situată în comuna Comana din judeţul Giurgiu, este ctitoria lui Vlad Ţepeş (domn al Ţării Româneşti în anii 1448, 1456-1462 şi 1476), fiind ridicată în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea, potrivit site-ului oficial al Episcopiei Giurgiului.
O altă ctitorie a lui Vlad Tepes, este la Targsor. Aici voievodul ridica o frumoasa biserica in interiorul curtii domnesti.