Conducători, eroi și evenimente
Conducători, eroi și evenimente
Domn al Moldovei (1457-1504)
Binecredinciosul Ștefan s-a născut în anul 1433, potrivit tradiției în localitatea Borzești, ca fiu al lui Bogdan al II-lea (domn al Moldovei între anii 1449-1451), din familia domnitoare moldoveană a Mușatinilor și al Mariei (Oltea).
Este silit să fugă din Moldova în octombrie 1451, când tatăl său este ucis, la Reuseni, de Petru al III-lea Aron (1451-1452, februarie 1455, mai 1455-aprilie 1457).Se întoarce în Moldova în aprilie 1457, cu ajutorul sprijinitorilor săi din Moldova și probabil cu sprijinul lui Vlad Țepeș, domnul Țării Românești și îl înfrânge pe Petru Aron la Doljești și Orbic, fiind apoi proclamat domn în apropiere de Suceava, pe câmpia Direptății, de adunarea boierilor și ostașilor și târgoveților, în frunte cu mitropolitul Teoctist. A domnit vreme de patruzeci și șapte de ani, până la trecerea sa la Domnul, pe 2 iulie 1504, cea mai lungă domnie din istoria statelor românești, după cea a lui Carol I (1866-1914).
ALIANTE MATRIMONIALE. S-a căsătorit mai întâi (1463 )cu Evdochia, fiica cneazului Olelko de Kiev, din familia domnitoare a Marelui Ducat al Lituaniei, gest care servea astfel la consolidarea alianței moldo-polone.
După moartea Evdochiei, în 1472, în pregătirea alianței antiotomane, Ștefan a contractat o a doua căsătorie cu Maria, sora principelui Alexandru al Mangopului, un mic principat independent din nordul Mării Negre, care avea să fie cucerit însă de otomani în 1476. Maria a fost mama lui Petru [2], precum și a lui Bogdan și Iliaș (posibil gemeni), dintre care nici unul nu a supraviețuit până la maturitate. Maria de Mangop a murit în 1477.
Înainte de anul 1480, Ștefan s-a căsătorit a treia oară cu Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos, care trăia din 1473 ca prizonieră la curtea Moldovei, împreună cu mama sa. Maria a fost mama lui Bogdan Vlad (Bogdan al III-lea cel Orb), urmașul lui Ștefan la tron (1504-1517), și i-a supraviețuit până în 1511.
Pe lângă copiii săi legitimi, domnul a mai avut probabil și un fiu nelegitim, Petru Rareș (domn al Moldovei între 1527-1538 și 1541-1546) și poate un al doilea, Ștefan (viitorul domn Ștefan Lăcustă, 1538-1540, care este posibil să fi fost totuși nepotul acestuia, fiu al fiului său cel mare, Alexandru).Ștefan a mai avut două fiice despre care nu există date precise.
Pe plan intern, Ștefan cel Mare a continuat eforturile de consolidare a autorității domnești, în defavoarea marii boierimi patrimoniale. Încearcă și reușește, dar nu fără o intervenție brutală, în fața revoltei unei părți a boierilor, impunerea principiului ereditar de transmitere a domniei, în defavoarea sistemului semi-electiv de care beneficiase el însuși.
A stimulat ridicarea socială a micii boierimi și a țăranilor liberi, care au beneficiat de promovări îndeosebi pentru isprăvi militare, mulți dintre aceștia fiind, de exemplu, trecuți în rândul vitejilor (armata permanentă – plătită – a Domniei).
Le-a oferit acestora și diferite alte recompense (daruri în bani, moșii sau/și diferite privilegii), urmărind prin aceste măsuri câștigarea loialității lor directe față de domn.
Stăpânirea temporară a Chiliei și Cetății Albe, două puncte importante de pe rutele comerciale internaționale asigură Moldovei o poziție foarte avantajoasă în comerțul internațional, iar pierderea lor va însemna și o pierdere economică importantă.
Domnitorul încearcă să consolideze, de-a lungul domniei sale, și armata țării, periodic decimată de numeroasele războaie și lupte de hărțuială în care este angajată țara. Deși se bazează în principal pe armata profesionistă a vitejilor (călăreți) și pe boierii mari care constituiau cavaleria grea, el se folosește și de un corp de pedestrime ușoară (feciorii), de cavaleria ușoară (husarii) și chiar de tunuri, atunci când este cazul, iar în situații excepționale (ca în 1476 la Războieni sau în 1497 la Codrii Cosminului) face apel la „oastea cea mare” formată din țărani, aceștia din urmă probabil fără pregătire militară..
În politica externă, Ștefan a urmat o politică a echilibrului de forțe între cele trei mari puteri vecine Moldovei (Imperiul Otoman, Polonia și Ungaria), încercând în același timp să consolideze statutul și rolul politic și economic al Moldovei pe plan regional.
Astfel, Ștefan a continuat să plătească Imperiului Otoman tributul de 2000 de galbeni (monede de aur) anual până în 1473. În prima perioadă a domniei sale a acceptat totodată (1459) suzeranitatea a lui Cazimir al IV-lea al Poloniei (1447-1492), pe care o tratează ca pur nominală, evitând să se prezinte personal regelui pentru a depune omagiul. În schimb, regele l-a alungat din Polonia pe Petru Aron, care se refugiase inițial acolo și care ulterior s-a retras în Ungaria.
Aceasta a adus Moldova și Ungaria în stare de război, război care s-a prelungit până în 1467. Ștefan a încercat în 1462 să cucerească cetatea Chilia, una din cetățile de la Marea Neagră care funcționau ca noduri esențiale ale marilor drumuri comerciale euro-asiatice și care aparținea atunci Ungariei, cetate pe care o cucerește în 1465. În 1467, o expediție a regelui Ungariei, Matiaș Corvin în Moldova se soldează cu înfrângerea acestuia la Baia. Ostilitățile s-au prelungit până în 1469, când Petru Aron este prins și ucis.
Între 1470-1473, Ștefan pregătește ofensiva împotriva otomanilor, încercând fără succes să îl înlocuiască pe Radu cel Frumos, domnul Țării Românești.În aceeași perioadă se pun bazele unei alianțe între Moldova și Ungaria, Ștefan acceptând suzeranitatea regelui Ungariei.
În 1474, sultanul Mahomed al II-lea trimite o mare expediție punitivă împotriva lui Ștefan, sub conducerea lui Suleiman Pașa, beglerbegul Rumeliei. Trupele otomane sunt înfrânte zdrobitor pe 10 ianuarie 1475 în lupta de la Podul Înalt, pe un teren mlăștinos din apropiere de Vaslui. Așteptându-se la represalii, Ștefan face apel la marile puteri europene, cerându-le sprijin în încercarea de a opri înaintarea otomană. Primește scrisori laudative de la Papa Sixt al IV-lea, din partea Republicii venețiene și promisiuni de ajutor armat în special din partea Ungariei, dar pregătirile de luptă au demarat cu întârziere. Otomanii au cucerit în 1476 Caffa, ultima cetate genoveză din Marea Neagră și principatul independent al Mangopului, din Crimeea. Sultanul însuși a preluat comanda trupelor într-o nouă expediție lansată în vara lui 1476 împotriva Moldovei. Datorită disproporției mari dintre trupele otomane și cele moldovene, oastea lui Ștefan suferă o înfrângere importantă la Războieni, pe 26 iulie 1476. Otomanii nu reușesc să cucerească însă Suceava, Neamțul și Hotinul, iar domnul Moldovei reușește să taie posibilitățile de aprovizionare ale armatei otomane, pârjolind pământurile înainte de sosirea oștilor otomane și continuă luptele de hărțuială.
În acest timp Ungaria pregătește trupele pentru o contraofensivă împotriva otomanilor, comasându-le la Turda. Epuizată și amenințată de confruntarea cu o nouă armată, oștirea otomană se retrage în cele din urmă, fără să fi obținut o victorie hotărâtoare, astfel încât Ștefan își păstrează tronul. În noiembrie 1476, pentru consolidarea frontului defensiv împotriva otomanilor, trupele moldovene și maghiare îl reinstalează pe tronul Țării Românești pe Vlad Țepeș. Acesta a fost ucis după scurt timp, iar ulterior a alți doi pretendenți sprijiniți de el au trecut de partea turcilor.
În 1483, regele Ungariei a încheiat pace cu Imperiul Otoman. În 1484, otomanii au atacat Chilia și Cetatea Albă, cetățile de la Dunăre care se aflau în stăpânirea Moldovei și puncte-cheie ale marilor drumuri comerciale euro-asiatice. Ștefan a cerut sprijinul regelui Ungariei, dar ajutorul acestuia a întârziat. Cetățile au fost cucerite de otomani, iar încercările ulterioare de recuperare a lor au eșuat.
Ca urmare, domnul moldovean a renunțat la alianța cu Ungaria și s-a pus din nou sub suzeranitatea polonă. A acceptat chiar să depună omagiul în persoană înaintea regelui Poloniei, potrivit dreptului feudal. Ceremonia a avut loc la Colomeea, pe 15 septembrie 1485.
În timp ce domnul era plecat din țară, otomanii au atacat din nou Moldova, aducând cu ei un pretendent. Ștefan se întoarce în Moldova cu oastea sa și sprijinit de 3000 de cavaleri poloni, iar trupele turcești se retrag și sunt înfrânte pe 16 noiembrie 1485 la Cătlăbuga, în apropiere de Chilia; pretendentul este ucis un an mai târziu, în lupta de la Scheia. Polonii încheie însă pace cu otomanii, ceea ce îl face pe domnul Moldovei să ceară din nou sprijinul Ungariei, care îi oferă, ca gest de bunăvoință, castelul Ciceu și Cetatea de Baltă.
După 1486, domnul avea să facă și el pace cu Imperiul Otoman. A acceptat (cu scurte întreruperi periodice) plata unui tribut mai ridicat.
După moartea lui Cazimir al IV-lea al Poloniei în 1492, succesorul său, regele Albert încearcă să îl așeze pe tronul Moldovei, în locul lui Ștefan, pe fratele său Sigismund. Eșuând să îl atragă pe Ștefan în cursă pe cale diplomatică, acesta lansează împotriva Moldovei o expediție militară în 1497
Polonii nu au respectat însă prevederile armistițiului, ci au urmat un alt drum. Au suferit o mare înfrângere din partea oștirii lui Ștefan la Codrii Cosminului. După înfrângerea polonilor, Ștefan lansează în Polonia o expediție punitivă, în coordonare cu otomanii. Până la moartea domnului Moldovei în 1504, acesta și-a continuat eforturile de a ajunge la o formulă de pace atât cu Polonia, cât și cu Imperiul Otoman, rămânând însă mai favorabil alianței cu Ungaria.
Accesați resursele educaționale apoi testați-vă cunoștințele!
VIZIONEAZA FILMUL ARTISTIC ”STEFAN CEL MARE”
Prima și cea mai mare ctitorie a dreptcredinciosului Ștefan a fost Mănăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, începută în 1466, după cucerirea cetății Chilia, și sfințită pe 3 septembrie 1470, după victoria de la Lipinți împotriva tătarilor. Menită să fie locul de îngropare al domnului și al familiei sale, mânăstirea a fost înzestrată cu multe privilegii și danii și sfințită cu mare fast. La Putna aveau să fie îngropați Maria de Mangop, a doua soție a domnitorului (1477) și cei doi fii ai ei, Bogdan (1479) și Petru (1480), domnul Ștefan însuși (1504), doamna Maria Voichița (1511), ultima soție a lui, fiul lor, domnul Bogdan cel Orb (1517), o fiică a lui Ștefan pe nume Maria (1518), Ștefăniță Vodă (1527) prima soție a lui Petru Rareș, doamna Maria (1529), precum și Mitropolitul Teoctist I al Moldovei (1477), acesta din urmă îngropat în pridvor.
O altă ctitorie importantă a dreptcredinciosului Ștefan a fost Mănăstirea Voroneț, de dimensiuni mai mici, rezidită din piatră pe locul unui vechi schit de lemn, în anul 1488, pe care domnul a și înzestrat-o.
